Fondul de mediu

Emitent: Guvernul

Ordonanta Urgenta nr. 86 din 09/25/2003
modificarea si completarea Legii 73/2000 privind Fondul pentru mediu

Monitorul Oficial nr. 694 din 10/03/2003

In temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I.
Legea 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicata in M.Of. 889 din 9 decembrie 2002, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1.
(1) Se infiinteaza Fondul pentru mediu, instrument economico-financiar destinat sustinerii si realizarii proiectelor prioritare pentru protectia mediului, in conformitate cu normele si standardele de mediu in vigoare.
(2) Fondul pentru mediu este un fond constituit integral din venituri proprii."

2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2.
Fondul pentru mediu se constituie, se gestioneaza si se utilizeaza in conformitate cu prevederile legale."

3. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3.
(1) Unitatea care raspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administratia Fondului pentru Mediu, denumita in continuare Administratia Fondului, cu personalitate juridica, in coordonarea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, avand sediul in municipiul Bucuresti.
(2) Administratia Fondului are, in principal, urmatoarele atributii:
a) urmareste alimentarea si gestionarea Fondului pentru mediu;
b) intocmeste planul anual de lucru si bugetul de venituri si cheltuieli;
c) selecteaza proiectele propuse pentru finantare;
d) urmareste si controleaza implementarea proiectelor aprobate;
e) pune in aplicare deciziile pe care le adopta Comitetul de avizare.
(3) Structura organizatorica si Regulamentul de organizare si functionare ale Administratiei Fondului se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului.
(4) Administratia Fondului are personal propriu care asigura functiile de conducere, de executie si de control, potrivit regulamentului de organizare si functionare a Administratiei Fondului.
(5) In indeplinirea atributiilor prevazute la alin. (2) Administratia Fondului are urmatoarele structuri de decizie:
a) Comitetul de avizare;
b) Comitetul director."

4. Literele a) si b) ale alineatului (1) al articolului 4 vor avea urmatorul cuprins:
"a) cate un reprezentant, la nivel de director general sau director, imputernicit prin ordin al ministrului de resort, din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Sanatatii, Ministerului Economiei si Comertului, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si al Ministerului Administratiei si Internelor;
b) un reprezentant al confederatiei patronale din domeniul proiectului supus avizarii;"

5. La articolul 4 alineatul (1), dupa litera b) se introduc doua noi litere, literele c) si d), cu urmatorul cuprins:
"c) un reprezentant al organizatiilor neguvernamentale din domeniul protectiei mediului, desemnat de acestea;
d) directorul general al Administratiei Fondului."

6. Alineatele (2) si (3) ale articolului 4 vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Comitetul de avizare este condus de un presedinte, ajutat de 2 vicepresedinti. Presedintele Comitetului de avizare este reprezentantul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului. Vicepresedintii sunt reprezentantii Ministerului Economiei si Comertului si Ministerului Sanatatii. Presedintele Comitetului de avizare convoaca membrii acestuia si conduce sedinta de avizare.
(3) Comitetul de avizare analizeaza si aproba prin vot:
a) manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare a proiectelor;
b) planul anual, inclusiv categoriile specifice de proiecte;
c) proiectele ce urmeaza sa fie finantate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director;
d) modalitatile de sustinere financiara a proiectelor si, dupa caz, dobanda cu care se acorda creditele rambursabile."

7. Alineatul (4) al articolului 4 se abroga.

8. Alineatele (1) si (2) ale articolului 5 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 5.
(1) Comitetul director este constituit din directorul general al Administratiei Fondului si directorii directiilor de specialitate ai acestuia.
(2) Directorul general al Administratiei Fondului este numit si revocat, in conditiile legii, de catre ministrul agriculturii, padurilor, apelor si mediului. Directorul general asigura conducerea curenta a Administratiei Fondului si o reprezinta in relatiile cu tertii."

9. Literele a), c), d), f) si g) ale alineatului (3) al articolului 5 vor avea urmatorul cuprins:
"a) elaboreaza manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare a proiectelor;
...
c) elaboreaza planul anual incluzand categoriile de proiecte pentru finantare in anul respectiv;
d) evalueaza si prezinta prioritatile si proiectele pentru care se solicita sustinere financiara din Fondul pentru mediu, pe care le inainteaza spre adoptare Comitetului de avizare, cu exceptia proiectelor privind gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, care sunt selectate de Comitetul director si se aproba prin hotarare a Guvernului;
...
f) aproba bilantul contabil pe care il inainteaza autoritatii publice centrale pentru protectia mediului;
g) urmareste alimentarea si gestionarea Fondului pentru mediu;"

10. Dupa litera g) a alineatului (3) al articolului 5 se introduce o noua litera, litera g^1), cu urmatorul cuprins:
"g^1) urmareste si controleaza implementarea proiectelor adoptate."

11. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6.
Cheltuielile curente si de capital ale Administratiei Fondului se asigura din Fondul pentru mediu, in limita a 3% din veniturile acestuia."

12. Dupa alineatul (2) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Disponibilitatile Fondului pentru mediu se pastreaza in trezoreria statului intr-un cont distinct si sunt purtatoare de dobanzi."

13. Literele a)-h) ale alineatului (1) al articolului 8 vor avea urmatorul cuprins:
"a) o cota de 3% din veniturile realizate din vanzarea deseurilor feroase si neferoase de catre detinatorii de astfel de deseuri, persoane fizice si/sau juridice. Cota se va retine prin stopaj la sursa de catre agentii economici colectori si/sau valorificatori, autorizati conform O.U.G. 16/2001 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile, republicata, cu modificarile ulterioare, care vor vira sumele respective la Fondul pentru mediu conform prevederilor prezentei legi;
b) taxele pentru emisiile de poluanti in atmosfera, incasate de la agentii economici, in sumele prevazute in anexa 1;
c) veniturile incasate de la agentii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deseurilor valorificabile, in limitele prevazute in anexa 2;
d) o suma de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata nationala de producatorii si importatorii de bunuri ambalate, cu exceptia celor utilizate pentru medicamente;
e) o cota de 2% din valoarea substantelor chimice periculoase comercializate de producatori si importatori, prevazute in anexa 3, mai putin cele utilizate la producerea medicamentelor;
f) o cota de 0,5% din valoarea substantelor chimice periculoase comercializate de producatori si importatori, utilizate in agricultura, prevazute in anexa 4;
g) o cota de 3% din pretul de adjudecare a masei lemnoase cumparate de la Regia Nationala a Padurilor si de la alti administratori sau proprietari, dupa caz;
h) varsaminte, donatii, sponsorizari, asistenta financiara din partea persoanelor fizice sau juridice, romane ori straine;"

14. Alineatele (2), (3), (4) si (5) ale articolului 8 vor avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul utilizarii de catre agentii economici a deseurilor industriale reciclabile in proportie de cel putin 50%, sumele stabilite la alin. (1) lit. b) nu se platesc.
(3) Suma prevazuta la alin. (1) lit. d) se va plati numai in cazul neindeplinirii obiectivelor anuale de valorificare si reciclare, prevazute de H.G. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje, plata facandu-se pe diferenta dintre obiectivele anuale prevazute in aceasta hotarare si obiectivele realizate efectiv de agentii economici care introduc pe piata nationala bunuri ambalate. 
(4) Lista cuprinzand substantele chimice periculoase, comercializate de producatori si importatori, prevazute la alin. (1) lit. e), se actualizeaza prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, cu avizul Ministerului Economiei si Comertului.
(5) Cuantumul valoric al sumelor prevazute la alin. (1) lit. b), c) si d) se actualizeaza prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului."

15. Dupa alineatul (5) al articolului 8 se introduc doua noi alineate, alineatele (6) si (7), cu urmatorul cuprins:
"(6) Baza de calcul la care se aplica cotele mentionate la alin. (1) reprezinta valoarea incasata, exclusiv taxa pe valoarea adaugata aferenta.
(7) Metodologia de calcul al emisiilor de poluanti va fi stabilita prin ordin al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului."

16. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9.
(1) Sumele prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) se platesc pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-a desfasurat activitatea, intr-un cont de trezorerie al Fondului pentru mediu.
(2) Obligatia calcularii si varsarii sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a)-g) revine persoanelor fizice si juridice care desfasoara respectivele activitati."

17. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10.
(1) Fondul pentru mediu se utilizeaza pentru sustinerea proiectelor si realizarea proiectelor prioritare pentru protectia mediului.
(2) Categoriile specifice de proiecte eligibile pentru finantare, ce decurg din preluarea aquisului comunitar, se stabilesc prin planul anual adoptat de Comitetul de avizare si vizeaza:
a) controlul si reducerea poluarii aerului, apei si solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;
b) protectia resurselor naturale;
c) gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase;
d) protectia si conservarea biodiversitatii;
e) educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului.
(3) Din Fondul pentru mediu sunt sustinute proiectele prioritare din categoriile mentionate la alin. (2), prin una sau mai multe dintre urmatoarele modalitati propuse de Comitetul director si aprobate de Comitetul de avizare, cu exceptia proiectelor mentionate la alin. (2) lit. c), care se aproba prin hotarare a Guvernului:
a) finantarea sau cofinantarea proiectelor prin credite rambursabile ori nerambursabile;
b) cofinantarea unor proiecte finantate din surse interne si/sau externe prin credite rambursabile ori nerambursabile;
c) sustinerea totala sau partiala a unor dobanzi ale creditelor acordate de banci.
(4) Sumele ramase neutilizate la sfarsitul anului se reporteaza in anul urmator, fiind utilizate cu aceeasi destinatie."

18. Alineatul (1) al articolului 11 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11.
(1) Proiectele agentilor economici care nu si-au achitat obligatiile financiare catre stat si/sau catre Fondul pentru mediu, precum si proiectele celor care sponsorizeaza activitati cu efect negativ asupra mediului nu beneficiaza de sprijin financiar din partea Administratiei Fondului."

19. Alineatul (2) al articolului 12 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Neplata sumelor prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) constituie contraventie si se sanctioneaza astfel:
a) cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru persoane fizice;
b) cu amenda de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei pentru persoane juridice."

20. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14.
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 12 alin. (2) se fac de catre personalul imputernicit, la nivel teritorial, al Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului si al Ministerului Finantelor Publice.
(2) Contraventiilor prevazute in prezenta lege le sunt aplicabile dispozitiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea 180/2002, cu modificarile ulterioare."

Art. II.
Anexele 1-4 se modifica si se inlocuiesc cu anexele 1-4 la prezenta ordonanta de urgenta.

Art. III.
Legea 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dupa aprobarea acesteia prin lege de catre Parlament, dandu-se textelor o noua numerotare.

ANEXA 1

SUMELE
incasate pentru emisiile de poluanti in atmosfera ce afecteaza factorii de mediu

Nr. crt. / Emisii de poluanti in atmosfera / Suma de incasat

1. Pulberi in suspensie si sedimente - 100 lei/kg
2. Oxizi de azot - 200 lei/kg
3. Oxizi de sulf - 200 lei/kg
4. Poluanti organici persistenti - 100.000 lei/kg
5. Metale grele:
- plumb - 60.000 lei/kg
- cadmiu - 80.000 lei/kg
- mercur - 100.000 lei/kg

ANEXA 2

VENITURI
incasate din utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea urmatoarelor categorii de deseuri valorificabile

Nr. crt. / Categorii de deseuri valorificabile / Venituri de incasat

1. Provenite de la extractia si prelucrarea titeiului - 10.000 lei/m^2/an
2. Provenite din prelucrarea primara a lemnului - 3.000 lei/m^2/an
3. Provenite de la producerea alcoolului - 500 lei/m^2/an
4. Slamuri carbonifere - 10.000 lei/m^2/an
5. Zgura de furnal - 10.000 lei/m^2/an
6. Cenusa de termocentrala - 10.000 lei/m^2/an
7. Cenusa de pirita - 10.000 lei/m^2/an
8. Fosfogips - 10.000 lei/m^2/an
9. Zguri provenite din metalurgie - 10.000 lei/m^2/an

ANEXA 3

LISTA
cuprinzand substantele chimice periculoase comercializate de producatori si importatori, mai putin cele utilizate la producerea medicamentelor

1. 1,1-Dicloretilena (clorura de viniliden)
2. 1,2-Dicloretan
3. 1,2-Dicloretilena
4. 1,2,3-Trimetilbenzen
5. 1,2,4-Triclorbenzen
6. 2-Etilhexil-diftalat
7. Acetaldehida
8. Acetamida
9. Acetat de vinil
10. Acetoncianhidrina
11. Acetona
12. Acetonitril
13. Acid acetic
14. Acid antranilic
15. Acid cianhidric
16. Acid picric
17. Acid propionic
18. Acrilamida
19. Acrilat de etil
20. Acrilonitril
21. Aldehida benzoica
22. Aldehida propionica
23. Anilina
24. Anisidina
25. Antimoniu
26. Antracen
27. Arsen si compusi
28. Auramina
29. Benzantracen
30. Benz-a-piren
31. Benz-b-fluorantren
32. Benzen
33. Benz-g,h,i-perilen
34. Benzidina
35. Benz-k-fluorantren
36. Benzpiren
37. Bioxid de sulf
38. Brom
39. Bromura de etil
40. Butil mercaptan
41. Butilamina
42. Celosolv si derivati
43. Cianogen
44. Cianuri de potasiu
45. Ciclohexanona
46. Ciclohexilamina
47. Clor
48. Cloralcani C10-C13
49. Clorfenvinfos
50. Cloroform
51. Clorura de alil
52. Clorura de benzil
53. Clorura de cianuril
54. Clorura de etil
55. Clorura de metil
56. Clorura de metilen
57. Clorura de vinil
58. Compusi tributilstanici
59. Cumen (izopropilbenzen)
60. Diclor/difenil/tricloretan (DDT)
61. Dibenzantracen
62. Diclorhidrina
63. Diclormetan
64. Diclorpropan
65. Diclorvos
66. Dietanolamina
67. Difenileteri bromurati
68. Dimetilanilina
69. Dimetilformamida
70. Dimetilftalat
71. Dinitrat de etilenglicol
72. Dinitrobenzen
73. Dioxan
74. Disulfoton
75. Epiclorhidrina
76. Etanolamina
77. Etilamina
78. Etilbenzen
79. Etilenclorhidrina
80. Etilenglicol
81. Etilendiamina
82. Etilmercaptan
83. Fenilbetanaftilamina
84. Fenilendiamina
85. Fluor si compusi
86. Fluorantren
87. Formaldehida
88. Fosgen
89. Fractii alcooli dioxanici
90. Furfurol
91. Glicidol
92. Hexaclorbenzen
93. Hexaclorbutadiena
94. Hexacloretan
95. Hexametilentetramina
96. Hidrazina
97. Hidrochinona
98. Hidrogen sulfurat
99. Indeno-1,2,3-cd-piren
100. Iodura de metil
101. Isodrin
102. Izopropil glicidileter
103. Maneb
104. Mercur si compusi
105. Metilcelosolv
106. Metilcloroform
107. Metilizocianat
108. Metilmercaptan
109. Metiletilcetona
110. Monoclorbenzen
111. Monoclorhidrina
112. Monoetanolamina
113. Morfolina
114. Negru de fum
115. Nichel carbonil
116. Nitrobenzen
117. Nitrotoluen
118. Nonil-fenoli
119. o- si p-Diclorbenzen
120. o-Toluidina
121. o-Clorfenol
122. Octil-fenoli
123. Oxid de etilena
124. Oxid de propilena
125. p-Aminoazobenzen
126. p-tertiar Butiltoluen
127. Paration-metil
128. Pentaclorbenzen
129. Pentacloretan
130. Pentaclorfenol
131. Percloretilena (tetracloretilena)
132. Perclormetil mercaptan
133. Pirocatechina
134. Rezorcina
135. Sarin
136. Stiren
137. Sulfura de carbon
138. Tetracloretan
139. Tetraclorura de carbon
140. Toluen
141. Toluilen diizocianat
142. Triclorbenzeni
143. Tricloretan
144. Tricloretilen
145. Triclorpropan
146. Triclorura de benzil
147. Trinitrotoluen
148. Vinil toluen
149. Xilen
150. Xilenol

ANEXA 4

LISTA
curpinzand substantele chimice periculoase comercializate de producatori si importatori, utilizate in agricultura

1. Alaclor
2. Aldrin
3. Atrazin
4. Carbaril
5. Ciclofosfamida
6. Clorpirifos
7. Dieldrin
8. Diuron
9. Endosulfan
10. Endrin
11. Isoproturon
12. Lindan
13. Malathion
14. o-Tolidina
15. Simazin
16. Trifluralin
17. Zineb

Back | Home | Up | Next