Reciclarea ambalajelor în industria alimentară

Ing. Nicolae Sfetcu

Aspectele legate de mediu ale utilizărîi ambalajelor sunt de o mare importanţă pentru fiecare dintre noi, nu doar pentru producătorii acestora sau pentru industria alimentară. Resursele naturale mondiale sunt limitate, iar omenirea se află în faţa unei opţiunî dramatice: distrugere sau protejare. in tot ceea ce facem. trebuie să luăm în considerare implicaţiile acţiunilor noastre asupra medîului. A contribui la conservarea şî refolosirea resurselor existente este rnai mult decât o bună politica civică, este un imperativ. Lumea se indreaptâ către o eră a conservării din care reciclarea este o parte integrantă

în teorie. schema materialelor folosite este circulară - un fel de mişcare perpetuă. in care substanţele primare sunt exploatate sau colectate şi transtormate în produse care dau naştere supraabundenţel si apoi sunt reciclate într-un proces de manufacturare. Fară reciclare, circuitul materialclor in natură ar deveni o serie de evenimenle fâră o rezolutie logica, Eventualele materiale utile ar deveni dispensabile si nu ar fî păstrate ca o posibila resursâ. Folosirea de materiale deja prelucrate implică economii substanţiale de energie în comparaţie cu utilizarea materialelor brute, iar produsele secundare sunt mai puţin poluante decat materiiie prime.

Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj

Practic. nu există o soluţie ecologicâ ideala în cazul anmalajeior. Existâ doar o multitudine de măsuri care se pot lua. Una dintre ele este reciclarea, procesarea ambalajelor goale, astfel încât să fie aduse la forma lor iniţialâ sau la un model asemănător. Unele maleriale se pretează foarte bine la reciclare. Altele, deşi teoretic se pot recicla, necesilâ proceduri nepractice.

Aluminiul este probabil cel mai bun exemplu. Sunt necesare mari cantitaţi de energie pentru a produce aluminiul primar, în timp ce pentru reciclare sunt necesare doar 1/12 din aceasta energie, iar produsul obtinut esle la fel de bun ca şi cel rezultat din prelucrarile primare şi poate fi prelucrat în continuare fară nici o restricţie specificâ.

Hârtia de o anumită calitate poate fî reciclată, dar procesul necesită cantitaţi mari de energie si substanle chimice, iar produsul finit difera substanţial faţă de cel original, in ceea ce priveste caracteristicile sale, este inferior din punct de vedere calitativ faţâ de produsul primar.

Sticla poate fi topită si reprelucrată cu succes, dar procesul necesitâ la fel de multa energie ca şi în cazul prelucrarii primare, dacă se iau în considerare şi costurile cu transportul sticlei uzate.

Plasticul nu poate fi considerat drept un sigur material, el fîind format mai degrabă dintr-o mare varietatc de materiale. Teoretic, unele dintre ele sunt reciclabile, altele nu. Conform reglementarilor intemaţionale, nici un material plastic nu poate fî reprocesat pentru a fi reutilizal ca ambalaj în industria alimentarâ,

Produsele care pot fi reciclate, precum produsele din sticlă şi aluminiu (sticle, cutii, folii, tăvi etc.) trebuie să fie reciclate şi industria trebuie să fie de acord cu ideea de a marca aceste produse astfel încât consumatoru! să ştie ce are de facut. De asemenea, produsele care nu sunt reciclabile nu trebuie marcate şi ele cu semnul reciclarii doar pentru a le face să arate mai frumos, Ce poate face consumatorul cu o cutie dc bomboane goală, marcatâ cu cete Irei săgeţi care indică faptul câ respectiva cutie este reciclabilă? Anumite materiale de ambalaj nu sunt adecvate pentru reciclare, Din această cauză. pentru acestea trebuie găsite alte metode de depozitare, nu doar gropile de gunoi. 0 soluţie ar putea fi arderea, dar unele materiale devin foarte poluante în acest proces. Trebuie să privim materialele de ambalaj din trei unghiuri de vedere diferite:

• consumul de energie necesar pentru a produce materialul respectiv în comparaţie cu depozitarea acestuia.

• gradul de toxicitate şi

• metode altemative de ambalare a produselor.

Ambalajul ideal?

Ambalajul reciclabil ideal necesilă o cantitale mica de energie pentru a fi reciclat şi nu conţine componente toxice. El protejează produsul ambalat astfel încât pierderile acestuia sunt nule şi permile distribuirea şi stocarea produselor la temperatura camerei pe termen nelimitat. Când este ars, ambalajul respectiv elibereaza energia înmagazinata la producerea acestuia, transformand-o în electricitale cu emisle poluanta "zero", Este biodegradabil. Bineînteles, un astfel de ambalaj nu există, dar exista materiale şi procese care se apropie mai mult sau mai putin de acest model ideal.

Două laboratoare independente din Europa au comparat impactul total de mediu al ambalajelor pentru transport, realizate din hârtie neînălbita şi polietilena albă, amândouâ fiind proiectate pentru a transporta o încarcatura de 10 kg. Ambele institute au ajuns la aceeaţi concluzie, ambalaju] de plastic este superior din toate puncicle de vedere. Această concluzie surprinde iniţial, pentru că ne-am obişnuit sa considerâm că toate materialele realizate din rnaterie prima naturala sunt bune. iar plasticul nu este adecval. Voi menţiona doar câteva aspecte evidenţiate de ambele institute. care aratâ însâ cât de complexa este problema ambalajelor de transport. Pentru producţia de hârtie este nevoie de lemn. Lemnul produce ox.igen si are funcţii majore în proiejarea terenurilor împotriva eroziunii, a furtunilor devastatoare si a aluviunilor, padurea prezervă viaţa sâlbatică şi în consecinta. daca este lasata în aceasta stare. devine o sursa majora de hrana pentru noi. Producţia de hârtie implicâ mari consumuri cnergetice, poluează suprafeţe întinse de apa si irnplica utilizarea unor substanţe chimice toxice. Un ambalaj din hârtle esle de patru ori mai greu decât unul realizat din polietilenâ în condiţiile aceleiaşi greutaţi de transportat, deci este necesara de patru ori mai multă energie pentru transportul ei. Cand ard, ambele ambalaje devin poluante, hârtia într-o mai mare măsurâ, ca sâ nu mai mentionam faptul ca se arde o cantitate quadrupla de material. Daca sunt lâsale sa se degradeze biologic, hârtia dispare mai repede, dar chimicalele cu care a fost tratatâ celuloza modifică în mod negativ solul in care este depozitat ambalajul, Unele plastice, precum PVC, sunt foarte criticate în prezent, în special în Europa. datorita imposibilitaţii de a fi reciclate printr-un proces mormal. PVC este în prezent interzis în Elvelia, Austria şi Olanda, la ambalarea alimentelor. Polietilena si polipropilena, pe de alta parte, sunt două maleriale plastice care se reproceseaza si ard foarte bine. Practic, polipropilena contine cu 30% mai multâ energie decât peţrolul si degajâ un fum mai puţin poluant decât acesta atuncl cand este arsâ. Materialele din aceastâ categorie sunt de asemenea considerate "ecologice" din punctul de vedere al procesului de producţie.

In prezent. revizuirea Directivelor privind ambalarea şi reziduurile rezuliate din ambalare se află la nivelul Uniunii Europene. Exista şi o poziţie oficială a organizaţiilor din industria alimentară referitor la aceste reglemenlâri. Eticientizarea materialelor şi prevenirea formârii deşeurilor impune o abordare a "extracţiei, folosirii şi aruncării" mai mult ciclicâ decât tipic liniara, pentru prelucrarea şi utilizarea resurselor. Cei "4R" -Reducerca, Refolosirea, R.eciclarea şi Recumpârarea - oferâ insâ o cale simpla de a lua în considerare modul în care atât indivizii, cât si colectivitâţile schimbâ modul de utilizare al materialelor,

Cei 4R în actualitate

Reducerea este primul şi cel mai important pas în practicile de efîcientizare a materialelor si prevenirea formarii deşeurilor. Este elementul esenţial al acestei probleme, deoarece implicâ acţiunile de ellminare sau reducere a toxicităţii materialelor înainte ca acestea sâ ajungâ la groapa de gunoi a oraşului. Reducerea materiilor prime include urmatoarele acţiuni:

• • reduccrea folosirii materialelor nereciclabile

• • înlocuirca malcrialelor şi produselor disponibile cu materiale şi produse retolosibile

• reducerea ambalării

• reducerea cantitâţii de deşeuri generate

• • siabilirea unor laxe pentru deşeuri în vederea reducerii de câtre gencratori (surae) a cantitaţilor de deşeuri

• • mărirea cficienţei ulilizârii hârtiei, cartdtiului. sticlei, metalului, plasticului şi a altor tnatcriak.

Reutilizarea este urmatorul pas în eticientizarea materialelor şi în prevenirea formârii deşeurilor, Refolosirea efectivâ pâstrează structura initială a materialului sau articolului si nu necesită eriergie sau timp suplimentar pentru folosire.

Reciclarea este cel de-al treilea pas, care implicâ convertirea articolelor executate în materie primâ pentru refabricare, Prin înlocuirea materialelor naturale cu resurse naturale reciclate, resursele naturale şi energia sunt conservate. In plus, reciclarea contribuie la economie.

Recumpârarea, pasul final care incheie şi începe un nou proces ciclic 4R, presupune cumpârarea produselor care au ca scop reducerea sursei şi/sau execuţia din rnateriale reciclate. Aceasta metodâ încurajeazâ plaţa si dezvoltarea tehnologiei pentru produsele care conservâ resursele şi previne formarea de deşeuri, Reciclarea este folositoare pentru mediu doar dacâ procesul de reciclare este condus într-o manierâ logicâ. Socielâţi comerciale specializale se strâduiesc sâ comercializeze deşeuri având ca prioritate protectla mediului. Legile românesti incumbâ mari responsabiliiâţi în cazul distrugerilor de mediu cauzate de materialele uzate lâsate la voia întâmplării. Un management performant evitâ riscurile privind mediul. Prin transformarea reziduurilor în resurse utilizabile, reciclarea

• ofera o modalitate de administrare a reziduurilor reducând poluarea;

• conservâ energia;

• creeazâ locuri de muncă şi dezvollâ industrii IT manufacturiere mai competitive.

La fel ca şi deversarea reziduurilor în zone special amenaiate sau arderea lor în incineratoare, reciclarea costâ şi ea bani. Cointeresarea societăţii în reciclare presupune o constientizare deplina a beneficiilor si costurilur econoinice si de mediu ale reciclarii, comparativ cu consumurile unilaterale de resurse şi stocarca produselor uzate în zone special amenajale sau arderea lor în incineratoare. Când se iau in considerare toţi aceşli factori, devin evidente avanta|ele reciclării. Dezvoltarea durabilă este o strategie prin care comunitaţile cautâ căi de dez'voltare economică, aducâtoare de beneficii în contul calitaţii vietii, beneficiind de asemenea, de mediul înconjurător local. Multe comunitâţi au descoperit ca modurile de interpretare tradiţionale de planificare şi dezvoltare creeaza, mai mult decât rezolvă, probleme de mediu sau sociale, Acolo unde interpretările traditionale pot conduce la aglomerare, exlindere, poluare şi consum excesiv dc resurse, dezvoltarea durabila oferâ soluţii reale şi de duratâ care ne consolidează viitorul. Dezvoltarea durabilâ oferâ un cadru prin care comunităţile pot folosi în mod eficient resursele, crea infrastructuri efîciente, proteja şi îmbunâtăti calitatea vieţii, crea noi activitâţi comerciale care să se consolideze economia. Ne poate ajuta sâ dezvoltâm comunităţi sânătoase care să poatâ sustine atât noua noastră generaţie, câl şi pe cele care urmează. Este din ce în ce mai evident faptul că fluxurile traditionale de consum şi producţie, de ataceri si induslriale. nu sunt durabile. Enorma crestere mondială economică şi demograficâ din ultimele patru decenii a avut un impact grav asupra sânătăţii şi bunâstării comunitatilor şi natiunilor. Reducerea stratului de ozon şi pierderea excesivă a biodiversităţii şi habitatului, sunt doar două exemple în acest sens. Modul de abordare din trecut a problemelor mediului inconjurator generate de activităţile comerciale şi industriale a fost redirecţionat spre remedierea acestuia. Această abordare a dus la succese limitate în ultirnii 20 de ani, dar atât timp cât dezvoltarea economicâ continuă şi creşte în intensitate, apar probleme tot mai complexe, Oameni de afaceri oficiali, academicieni, organizaţii de inleres public şi comunităţi răspund cu soluţii noi, inovatoare pentru valorile durabile din afaceri şi industrie, Firme cum este Remat SA Mehedinti, fac progrese mai presus decât simpla întelegere a rolului conducerii active în găsirea de soluţii pentru valorile durabile. In cadrul colaborării cu Abatorul Mehedinţi (SC Mecarex SA) şi cu Fabrica de bomboane (SC Cema SA). Remal SA Mehedinti colectează si repun în circuit echipamente şi utilaje scoase dln uz. Tot pe linia conlractelor cu industria alimentară, se colectează cutii din aluminiu, sticle din plastic şi hârtie de la restaurante şi baruri din Drobela Tumu Severm, Poate câ cel mai influent factor care începe să se evidentieze în afaceri şi domeniul industrial este conştientizarea faptului câ reducerea reziduurilor, eficienţa energetica şi prevenirea poluării capăta un sens economic. Companiile încep să înţeleagă că durabilitatea impllcă mult mai mult decât consideraţii etice - ca afectează însăşi esenta şi esle parte integrantă a afacerilor de succes, Reziduurile rezultate din ambalaje pot deveni o resursă enormă , dacă sunt tratate corect sau o enormâ problemă, daca vom continua să neglijâm aceste aspecte.